Ziua cu egal

1410815_535940433166366_962591050_o
Motto:

“Nimanui nu ii pasa daca esti trist, asa ca ai putea la fel de bine sa fii fericit!”
Inceput de poveste! O precupeata statea in piata ca sa-si vanda ceapa, 5 fire la 3 lei, salata cu 4 lei si se tot intreba daca o sa vanda tot, daca piata o sa scada pretul, sau daca toate vor merge ca unse. Cand isi spunea “unse”, zambea. Insa, intre un zambet si altul, femeia noastra se gandea cu capul ei la cate forme poate avea ziua. Ziua cea mai lunga. ziua cea mai scurta, o zi cum alta nu-i, o zi ca oricare alta, o zi cu trei ceasuri rele, samd. Nu stiu daca a realizat ca sunt situatii cand ziua are egal. E egala cu noaptea! De doua ori pe an, la echinoctii! Ieri am avut o zi egala cu noaptea. Dar nu la astronomie sta capul/mintea suporterului de baschet de pe Bega. Sau daca suporterul ar vedea BCT “astronomic” ar dori-o o Stea a LNB! Pana la a ajunge stea, BCT a dat piept, coate si genunchi cu rivalii din Sibiu. De fapt nu rivali, ci nasi, pentru ca sezonul asta ne-au batut pe unde ne-au prins! Daca mergeam in concediu impreuna o furam si pe acolo 🙂 Iar daca tot ne sunt nasi, iar Pastele e aproape, ar trebui sa ne pregatim sa mergem pe la ei cu mielul 🙂 (se vrea, este, gluma, nicidecum obraznicie). Am rezolvat-o cu meciul din prima. Au venit si ne-au batut! 🙂 Ei, n-a fost chiar asa, pentru ca la pauza i-am condus noi cu un punct 🙂 S-a demonstrat ca sibienii sunt oameni de cuvant. Au zis ca vor victorie cu echipele de nivelul lor si au obtinut-o! Si noi am zis ca nu vrem sa ne tot bata Sibiul. Am zis! 🙂 Baietii in galben si albastru s-au dovedit a fi aceeasi echipa artagoasa, fara vedete, dar muncitoare si care cunoaste drumul catre cosul adversarilor. Din antrenamente, nu din inspiratia jucatorilor. Care nu e exclusa, mai ales la Hardy! Timisoara, pare ca are cu ce! A jucat cat i-au tinut picioarele pe jucatori, si cat au putut sa depaseasca o defensiva “nesuferita”. In prima repriza Cooper a avut a interventie prin alunecare ca la fotbal! 🙂 Oamenii sibieni au venit croiti pe-o treaba. Jeremic a fost Federer o repriza, iar apoi s-a multumit sa fie motor. Dar tot a reusit sa faca o funda din 3 sibieni 🙂 I-a “incalcit” si a marcat! Komatina a fost el. Om de incredere si folositor. S-a tot chinuit doua meciuri sa marcheze de la 3p si nu i-a iesit. Ieri a ratat-o pe prima, dar apoi a marcat urmatoarele doua si n-a mai incercat. Bine a facut. El se simte acasa in apropierea panoului. Acolo “ii scoate la joc popular” pe adversari, dupa care inscrie! Nabadaiosul Diaz a fost cel mai eficient. A lasat prostiile de-o parte si a jucat. A jucat cat a fost lasat pe teren. Pe final de meci, cand inscria cos dupa cos si parea ca nu se mai opreste, planul tactic al lui Costescu l-a solicitat pe banca. Dupa un minut era din nou in teren!!! Calota a avut perioade de furie cand nimic nu-i statea in cale si a facut un meci bun, bun. Despre “Ostashevic” nu poti avea decat cuvinte de lauda. E militarul echipei. Lupta cat il tin picioarele. Cu realizarile ofensive nu se impaca, dar cand ii vezi determinarea il aplauzi. Si ca sa stie Universul 🙂 a fost campionul nostru la recuperari in primul sfert. E mai mult decat de apreciat ca cel mai scund, robust si varstnic jucator sa sara ma sus si mai bine decat ceilalti Bravo tie, Otasevic! Tohatan confirma talentul. Paun seriozitatea, ca si Andries de altfel. Asta-i echipa ce-o iubim! Din pacate am vrut sa fie o zi cum alta nu-i si a iesit….ca dracu’! N-a mers nici o zi ca oricare alta, varianta acasa invingem! A iesit o zi ca oricare alta, una pe plus, una pe minus! Ieri pe …infrangere. Oare va fi cu victorie la Oradea??? Ca veni vorba! I-am incurcat si pe oamenii astia. Cei din Oradea ce nu se intelege? Ei credea ca le dam o mana de ajutor sa ajunga in varful clasamentului si invingem Sibiul. N-am facut-o si daca vor sus…sa mai bata si ei. Altfel vom avea sfertul priteniei, Oradea-Timisoara! Zambesc in barba acum oradenii, dar poate ii lovim noi acolo unde au zambetul acum. Pana la sfert, ne luptam vineri.
Hai Leii!

Leave a comment